top of page

Holiday Event Tasting

Public·97 members

Voluntari vs U Craiova în direct live 15/12/2023 Priveste in direct


20 feb. 2023 — Și, ca de obicei, contează ultima impresie, repriza a doua hotărăște soarta confruntării. În prima repriză, FC Universitatea a fost o copie a ...


Avem nevoie de echipe valoroase. Din punctul nostru de vedere, noi ne-am anunţat bătălia pentru titlu şi nu ne dezicem de acest drum. Noi ne dorim să nu mai avem probleme cu echipele mici, pentru că aşa se câştigă un campionat. Anul trecut am avut probleme cu echipele mai slab cotate”, a declarat Dragoș Bon. În acest moment, Universitatea Craiova se află pe locul al 4-lea din SuperLigă, cu 21 de puncte acumulate după primele 11 runde. Amenințat de mai multă vreme cu schimbarea, cei doi continuă la Voluntari, dar este foarte probabil ca schimbarea să vină, mai ales că Eugen Neagoe, preferatul mai nou al primarului Florentin Pandele, este încă liber de contract. După această etapă, campionatul se oprește pentru a face loc pregătirii meciurilor pe care România le va susține cu Belarus, pe 12 octombrie, respectiv Andorra, pe 15 octomrbie, în preliminariile pentru EURO 2024. Chiar dacă nu poate fi sigur de poziția sa, Dragoș Bon anunță că echipa olteană se va bate la câștigarea campionatului, chiar dacă sunt mulți care nu o iau în calcul în lupta la vârf. Scoruri live U Craiova 1948, rezultate și program meciuri FC Voluntari - FCU 1948 Craiova, 19.12. FCU 1948 Craiova - Petrolul, 19.01 Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea ... "Suntem determinaţi şi avem ca obiectiv câştigarea celor trei puncte cu FC Voluntari. Este unicul nostru obiectiv pentru această partidă. Sper să avem continuitate în rezultate şi să legăm victoria cu cea din etapa precedentă cu Botoşani, iar pauza care va urma după această etapă să ne dea liniştea şi posibilitatea de a pregăti cât mai bine partidele ce vor urma. Dacă vom avea continuitate şi rezultatele pozitive vor veni cu siguranţă că suporterii vor reveni alături de echipă. S-a demonstrat de la început că este un campionat spectaculos. Anul acesta sunt echipe care şi-au propus să se lupte la campionat şi asta sper că va ajuta la dezvoltarea fotbalului românesc. Voluntari vs U Craiova în direct 15 decembrie 2023 LIVE VIDE acum 41 de minute — LIVE VIDEO ǀ Rapid – Voluntari, în direct la Prima Sport 1, sâmbătă, de la 20 Ora 14:00: FC Hermannstadt – Universitatea Craiova, ... Oltenii se află la 5 puncte de liderul FCSB (26 de puncte). Voluntari este pe locul 13, cu 11 puncte. Dună e convins că Voluntariul este pe un trend ascendent, care îi poate aduce toate punctele cu Universitatea Craiova”Ne facem treaba în continuare, jucătorii au avut o reacție nebună în Cupă (n. r. 2-0 cu Farul), au avut reacție și astăzi. CS Universitatea Craiova vs FC Voluntari Live Explore stats from CS Universitatea Craiova vs FC Voluntari live on AiScore - we are updating the numbers on this page every second of the game. Commentary. Pe final, Nemec a trimis periculos cu capul din interiorul careului, însă nu a prins spațiul porții lui Popescu. VIDEO Rezumatul partidei Voluntari - Universitatea Craiova 0-0La prima vedere, jocul Voluntari - Universitatea Craiova este un meci obișnuit din SuperLigă, Dar sunt foarte multe implicațiile legate de rezultatul final, astfel că ne așteaptă un meci foarte, foarte interesant. Universitatea Craiova nu l-a înlocuit, cel puțin nu încă, pe Laurențiu Reghecampf, plecat în Arabia Saudită la Al-Tai, dar pauza competițională ar putea duce la așa ceva dacă rezultatul nu va fi unul pozitiv. Până atunci, Dragoș Bon a luat o mare gură de oxigen la ultima etapă, 5-1 cu FC Botoșani. De partea cealaltă, cuplul Poenaru-Dună stă și el pe muchie de cuțit. Câteva minute mai târziu, Koljic a bifat și el o ratare uriașă, după o pasă bună a lui Mitriță. Ricardinho a șutat periculos la poarta oltenilor în minutul 30, însă mingea a trecut pe lângă poarta adversă. Mitriță a avut o acțiune frumoasă la poarta adversă în minutul 32, însă Jesus Fernandes a reușit să respingă foarte bine. După pauză, oltenii au beneficiat de un penalty, însă Alex Mitriță nu a reușit să înscrie de la 11 metri. Dumiter putea deschide scorul în minutul 63, dar a trimis peste poartă din interiorul careului. Nici Markovic nu a nimerit poarta la următoarea fază. Universitatea Cluj vs U Craiova în direct live 3 decembrie 2 2 dec. 2023 — 23 sept. 2023 — Partida dintre U Cluj şi Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-1, a fost în format live text, pe AS.ro. U Craiova 1948 SA - Voluntari 03.04.2024 3 apr. 2024 — U Craiova 1948 SA vs Voluntari live ⋆ U Craiova 1948 SA vs Difuzarea în direct U Craiova 1948 SA - Voluntari on-line începe în 03.04 ... FC Voluntari vs FC Universitatea Craiova - COMENTARIU LIVE 2:13:20FC Voluntari vs FC Universitatea Craiova - Superliga - 07.10.2023 - COMENTARIU LIVE. 1.7K views · Streamed 1 month agomore ...YouTube · Flashscore RO · 8 oct. 2023 Vochin, şocat de finalul meciului U Craiova 1948 26 mai 2023 — U Craiova 1948 a obţinut cu mari bătăi de cap calificarea în ”finala” barajului pentru cupele europene, după ce a remizat cu FC Voluntari, ... Statistiques de U Craiova 1948 et Voluntari (stats, resultats, Voir un match de football en direct ? Gratuitement regarder tous les scores de foot en direct live des matchs de foot dans le monde entier. LIENS UTILES. Liga 1 U Craiova 1948 vs FC Voluntari - YouTube 1:40:58Comments · SOC la Gazeta Sporturilor | Catalin Tepelin, DAT AFARA de sefii de la Ringier! · REZUMAT | FCSB - Chindia 3-2. · SCANDAL IN DIRECT Horia ...YouTube · Fotbal Romania · 18 apr. 2023 Voluntari - Universitatea Craiova 0-0. Oltenii, doar un punct 7 oct. 2023 — Partida dintre FC Voluntari și Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa a 12-a din SuperLiga României. Voluntari - Universitatea Craiova 0-0. Oltenii, doar un punct, după penalty-ul ratat de Mitriță07. 10. 2023, 20:40 SuperLiga: Petrolul - Rapid, vineri, 20:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari - FCU Craiova, vineri, 17:00, DGS 1 Partida dintre FC Voluntari și Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa a 12-a din SuperLiga României. În clasament, oltenii sunt pe a patra poziție, cu 22 de puncte acumulate, în timp ce FC Voluntari este pe locul 12, cu 12 puncte. Oltenii pleacă doar cu un punctPrima ocazie a partidei le-a aparținut oltenilor, în minutul 6, când Bancu a șutat periculos din afara careului. PrimaPlay.ro FC Voluntari - FC U Craiova. 17:00. Prima Sport 2, Fotbal All Inclusive cu Radu Vs. Rapid. ÎNCEPE îN 1ZILE :13 ORE : 19 MIN. UTA Arad. Vs. Farul Constanța.


About

Welcome to the group! You can connect with other members, ge...

Members

  • Мишa Бобков
    Мишa Бобков
  • Маша Добровольская
    Маша Добровольская
  • NitroGen
    NitroGen
  • D G
    dickgregory gulizce
bottom of page